Costache Ioanid, Poezii Crestine

Maria Magdalena

I POEMUL

Batea o aripa de vant.
Si noaptea era ca gheena.
Din vale,cu sufletul frant,
o ceata urca spre mormant..
Si-n frunte era Magdalena.
Maria,cea smulsa din iad,
din sapte otgoane de moarte,
trecea printre stanci ca prin vad.
Si toate-i pareau ca o carte...
Si-n toate citea lacrimand
poemul cel scris de curand
cu jilave slove de sange.

Acolo...privirea-ntorcand,
Isus o vazuse cum plange.
Aici...El cazuse-n genunchi.
Acolo-i vorbeau heruvimii.
Aici,sprijinit pe un trunchi,
vorbise cu mila multimii.

Maria privea mai departe.
Si gandu-i zbura spre mormant.
"Dar piatra din pragul cel sfant,
vai,cine-o va da la o parte?"
Batea o aripa de vant
deasupra cararii desarte...

II STRAJERII

Pe culme,in tainicul loc,
vorbeau catre ziua ostasii.
-Dar cat vom mai sta langa foc,
pandind strigoilor pasii?
-Ehei,pazitori de prooroc,
e vremea acum sa se stie:
pazit de strajeri si peceti,
Isus,datatorul de vieti,
n-a fost cu putinta sa-nvie!
Caci astazi e ziua a treia
si azi, cind va fi spre apus,
vor stringe batrinii Iudeea
sa-L vada-n mormint pe Isus.
Priviti-L! striga-vor rabinii,
aici e profetul luminii!
Apostoli, batrini, ucenici,
aceasta e ziua-nvierii.
Si totusi...aici sint strajerii!
Si totusi...Isus e aici!
Lipsit de puteri si noroc,
aici Il ramine-vor pasii,
aici Il vor plinge partasii!
Astfel, priveghind linga foc,
vorbeau catre ziua ostasii.

Deodata...un vaier ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adinc departat,
urcind mereu mai aproape.
Copacii, ca oamenii beti,
pornira cu dealul deodata.
Si piatra, uitind de peceti,
cu vuiet cazu rasturnata.
Sarira carbunii razleti
ca cioburi aprinse. Si-ndata,
din bezna, pe Iespedea grea,
cu chip sclipitor ca o stea,
un inger acum se arata.
Un inger cu strai ca zapada
inalta o spada de jar!

Ostasii, cu fete de var,
dau buzna pe stanci de-a gramada.
Si, grabnic , de spaima Puterii,
pornira ca apa... strajerii!


III CAIAFA

In zori,
in falnicu-i palat,
sari din patul sau Caiafa,
cu chip livid si turburat,
golindu-si in potir carafa.
Apoi aprozii si-a strigat:
-Chemati acum in zori soborul
sa tinem un sabat in plus!...
Caci asi sfarsim cu-acel ISUS!
In urma, vom chema poporul.
Si-apoi vom merge pe Golgota,
acolo unde-nselatorul,
Acela ce-si zicea Mesia,
isi doarme-n panze vesnicia!
Si, fiinca-i ziua invierii...
chemati batranii cu podoabe,
incinsi cu sfinte filacterii!

Dar iata...printre robi si roabe,
intrara in palat strajerii.

-Ce-i asta?Ati lasat mormantul!

Cu-n glas intretaiat de-un tremur,
ostasii au luat cuvantul:

-A fost un inger...un cutremur...
si piatra a cazut deodata!
-Ce-ati spus?Va duc la judecata!
Ostasi,voi ati fugit din post!
-Un inger...coborat pe piatra...
un inger langa noi a fost!

Era ca fulgerul pe cer
cand umple de sclipire norul.
-Santeti nebuni.Cand esti strajer,
mai sti ce-i spaima si fiorul?
Vai,parca m-a lovit un fier!
Dar unde e...inselatorul?
-Ah,domnule,sa-ti spun curat:
Inselatorul a-nviat!
-A in...vi...at?Ce vorba-i asta?
Ah,blestematii,ah,nerozii!
Mi se despica-n doua teasta!
Sa vie inapoi aprozii...
...Dar poate totusi...e-o greseala.
Un mort e mort fara-ndoiala!
O fi pe-acolo...Cine stie?
-Nu-i nimeni.Pestera-i pustie.
Si zace-n miruri panza goala.
-Veti merge-n lanturi la galere!
Ba nu...mai bine...sst!...tacere!
Ei,ucenicii l-au furat...
Ati inteles?Din neveghere,
ati adormit...putin!...aseara.

Si,ei,talharii,Il furara!
-Dar dregatorul?...
-Fiti pe pace!
Vorbind in taina cu stapanul,
noi fara grija va vom face...

Si le-a umplut cu aur sanul.

IV DOI TINERI

Batea o aripa de vant
cu dulce parfum de narcise.
Asupra orasului sfant
o geana de zori rasarise.

Maria urca spre mormant.
Si gandu-i zbura mai departe...
"Dar piatra din pragul cel sfant,
vai,cine-o va da la o parte?"

Si ceata se-opreste acum.
Si inima-ncepe sa bata.
Se-aduna surorile-n drum.
Acolo...sub stanca...e fum...
Si piatra cea grea-i rasturnata!

Lasand intre pietre povara,
alearga femeile-n stol.
Si toate sunt albe ca ceara:
Mormantul...mormantul e gol!

Si plange in hohot Maria.
Si plange...Vai,unde L-au pus?
Ori n-are un capat urgia
ce tot mai loveste-n Isus?

Cum tremura frunza-n dumbrava
se-ncrancena carnea de-amar.

Deodata,in haine de slava,
alaturi,doi tineri rasar.
-De ce cautati intre morti
pe Regele gloriei sfinte?
Caci iata,negrele porti
le-a frant,cum a spus mai-nainte!

Uimite spre ingeri privesc
femeile-n rugi frematate.
Si fara de sine pornesc
din deal,inspre sfanta cetate.

V GIULGIUL GOL

Veghind intr-un loc tainuit,
apostolii-n freamat de teama,
in zarea de zi s-au trezit
de-un iute si viu ciocanit
in usa cu drugi de arama.

Mormantul...femeile-au spus...
e gol!Pe Domnul luara
si nu stim unde L-au pus.
Si-acolo...pe lespezi...de sus,
doi ingeri,venind,se-aratara.
Doi ingeri...Dar glasul s-a stins,
caci toti le priveau cu-ntristare.
Iar Toma plangea ca invins.
Dar Petru mijlocul si-a-ncins.
Ioan a sarit in picioare!

Si-ndata,pe drumuri pustii,
sub cer sangerand ca o rana,
cei doi strabatura in goana
livezi ingradite si vii.
Si sus,la mormant,cu fiori,
pe pragul cioplit ca o treapta,
Ioan...se opreste...asteapta.

Iar Petru curand navaleste
cum cade un inger pe-un trunchi
si plin de uimire,priveste.
Fasiile-n albe tipare,
intreaga lor forma pastrand,
lasasera trupul sa zboare,
din ele,cum zboara un gand.
In balta de smirna si-aloe,
stau panzele tainic desarte
si-i strans obrazarul deoparte!

In hohot de plans fara voie,
cu-ntreaga puterii masura
apostolii cred in Scriptura.
Invinsa e vesnica moarte!
Isus e stapan pe natura!

VI RABUNI

Ramase in urma,departe,
din nou catre sfantul mormant
femeile-n valuri invoalte,
veneau prin aripa de vant.
Si sus,la mormantul pustiu,
se-oprira pe piatra sa planga.
Un abur de nor auriu
venea pana-n prag sa se franga.

Maria din nou se apleaca,
sa vada macar o scanteie.
Dar uite,se-aprind curcubee.
Ah,dragostea cum s-o infrangi?
Sunt ingerii iarasi.-Femeie,
ce rana te face sa plangi?

Si-un umblet se-aude afara...
Sunt pasi ce se-apropie bland.
E,poate,mai stii,gradinarul.
-Femeie,ce cauti plangand?
Maria tresare ca arsa.
Ii musca in inima teama.
Isi pune sfioasa marama
pe fata cea repede-ntoarsa.

-Stapane,Maria a spus,
de-ai vrut ca sa-l duci mai deoparte,
arata-mi doar unde L-ai pus.
Si omul strain ii raspunde:
-Maria!Iar ea s-a intors.
Maria?...tot sufletul stors
renaste-n aceste secunde.

E El!Si in fata minunii,
Maria se-arunca:-Rabuni!
-O,nu ma atinge,Maria,
caci nu m-am suit la Cel Bun!
Si totusi...am vrut sa va spun
chiar azi,tuturor,bucuria.
Ci du-te la frati sa le spui
ca astazi la Tatal ma sui,
la Cel ce-a zidit vesnicia!

Femeile-n colb se inclina
si grabnic pornesc pe rovina.
O,cat e de bine s-alergi,
sa duci bucuria cea mare!
Maria voioasa alearga.

Surorile fug necurmat
sa strige:Isus a-nviat!

VII TRAIESTE

De-atunci...in lumea cea larga,
o,cate marii au strigat,
cati martori de veste au dat:
E viu Salvatorul!Traieste!
Iar noi eram morti si vrajmasi,
paziti ca de tainici ostasi.
Si Domnul,din bezna adanca,
ne-a scos prin peceti si prin stanca
sa ducem mesajul divin.
E viu Salvatorul!Si inca,
din cerul de glorie plin,
ne cheama,ne iarta,amin...